Make Dor Mărunt great again!

Make Dor Mărunt great again!

Ca o continuare a textului „Vadim vs. Clinton“, reiau aici intrebarea pe care i-am pus-o lui Jean Luc Nancy in 2015: putem vorbi de un capitalism al cunoasterii, in acelasi fel cum vorbim despre un capitalism financiar?

Un raspuns partial il primim zilele astea. Alegeri nationale si alegeri inter-galactice. Provincia sta cu sufletul la gura si ia aminte pentru propriile alegeri.

Despre provincie este vorba si pe plan national, insa. Cum facem cu provincia noastra, care a ocupat mare parte din teritoriu, lasand centrului doar atata loc cat sa-i alimenteze paranoia singularitatii? Cum face America cu provincia care s-a cascat cat haul inegalitatii economice si inghite centrele unul dupa altul?

La fel si noi. Dar nu despre inegalitatea economica vreau sa scriu, ci despre inegalitatea cunoasterii. Si, drept urmare, inegalitatea recunoasterii si deci a dreptului la tribuna. In ultimul timp in Romania sistemul s-a aratat incapabil sa stopeze nasterea unei noi clase de cetateni educati politic, care inteleg ce se intampla, cum este deturnata economia si cum este manipulata populatia cu false dezbateri sa nu fie atenta cand i se fura din buget. Acesti cetateni au inceput, in sfarsit, sa se organizeze in formatiuni politice alternative si sa se apropie de putere. Ramane insa un obstacol major: inegalitatea cunoasterii. Si nu ma refer la temele binestiute precum accesul la educatie, analfabetismul functional, abandonul scolar etc. Sau nu vreau sa ma refer la aceste teme asa cum se refera deja un numar important de analisti.

Pe mine ma intereseaza inegalitatea cunoasterii ca atitudine. Capitalismul financiar este o atitudine fata de resurse si de comunitate: natura este o resursa, nu in liber access, ci supusa legilor pietei de capital. Apa, lemnul, gazele de sub casa ta sunt doar elemente ale circuitului de capital, circuit regulat de actorii cu putere financiara. Capitalismul cunoasterii este o atitudine fata de cunoasterea umana: aceasta este doar o resursa. Capitalistii financiari o trateaza ca pe gazele naturale, apa si lemn, adica cine are bani, cumpara brevete pentru idei si cuvinte, ca sa nu le mai poata folosi nimeni fara sa plateasca. In schimb, capitalistii cunoasterii duc o lupta acerba pentru tribuna. Ideile celorlalti sunt caramizile pe care ei isi construiesc propria tribuna. Exista, e drept, reguli clare: trebuie sa creditezi fiecare caramida in parte, sa spui cui ii apartine. Altfel, tribuna ti se va confisca. Sa luam un exemplu de la Harvard:

„In recent years, economists have also begun to draw upon cultural concepts to understand where individuals’ beliefs and preferences come from (see Rao and Walton 2004). For example, Guiso, Sapienza, and Zingales (2006) develop a model in which group-level beliefs and norms affect individual beliefs and preferences, which in turn affect economic outcomes and economic decision making. Akerloff and Kranton (2000, 2002) draw on the concept of identity to develop a model in which individuals have preferences for behavior that is consistent with their group identities and derive utility from such behavior (see also Benabou and Tirole 2006). And Amartya Sen (1992) has developed the concept of capabilities to understand aspects of inequality in well-being not captured by the traditional notion of utility. These developments are promising and may suggest possibilities for greater interdisciplinary dialogue. „ – Reconsidering Culture and Poverty, MARIO LUIS SMALL, DAVID J. HARDING, and MICHÈLE LAMONT

 

Cu cat mai multe caramizi etichetate folosesti, cu atat ai sanse mai mari ca supra-caramida ta sa fie recunoscuta si etichetata la randul ei. Nu spun eu asta, ci sistemul academic: “Articles in first position in a journal issue are found to have more references. Researchers also may prefer articles with many references.”

Apoi, cu cat mai multe supra-caramizi construiesti (articole, carti), cu atat mai mari sanse de promotie. Iar promotiile sunt recunoscute oficial cu diplome: bacalaureat, licenta, master, doctorat, post-doctorat, apoi toate titlurile si subtitlurile imaginabile de almost-but-not-quite-full-professor. Adica boss suprem.

E un proces care cere foarte mult timp si resurse. La orice pas gresit iesi din sistem. Si cu cat iesi mai devreme din sistem, cu atat ai mai putin capital de recunoastere. Daca nu iei nici macar bac-ul, esti echivalentul persoanelor fara adapost din capitalismul financiar. N-ai nici o caramida sa-ti faci macar o casuta mica, un bordei intelectual, sa aiba si opinia ta un ecou cat de mic. Unii, in situatia asta, isi fac constructii intelectual ilegale, gen OTV, Click, manelele sau Partidul Dacilor Liberi. Ei sunt permanent alungati din spatiul discursiv public si constructiile lor daramate cu argumente din cele mai simple. Ca jungla din Calais.

In tari precum Romania vorbim de fenomenul otevizarii sau al manelizarii etc. Pentru ca e un fenomen, unul care inghite o parte din ce in ce mai mare din populatie. Doar ca la el contribuie nu doar capitalismul financiar, ci si cel al cunoasterii. Mai rau, in cazul celui de-al doilea, nu doar cei interesati de capitalizarea financiara a cunoasterii sunt responsabili, ci si multi dintre cei care capitalizeaza cunoastere pentru dreptul la tribuna. Si mai rau este ca acestia apartin cam intregului spectru politic, si cei de dreapta, si cei de stanga si cei de la centru. Exista exceptii, desigur: publicatii alternative care dau voce celor fara voce – in general insa doar ca sa-si spuna dezastrul economic, mai putin ca sa afle ce cred despre o chestiune importanta sau alta -, sau artisti care recupereaza manelele si redau demnitatea intelectuala manelistilor, in capul carora au scuipat ca defulare deopotriva intelectuali publici si saraci ai cunoasterii.

Ce m-a indemnat sa scriu textul asta e cazul noilor corifei ai discursului public si politic alternativ. De la ei asteptam o mai mare aplecare a urechii spre opiniile “saracilor cu duhul”. O recunoastere a inegalitatilor cunoasterii si exercitiul dificil de a cataliza in spatiul public vocea celor fara voce. In loc de asta, descopar ultra-liberali ai opiniilor si o lupta violenta pentru castigarea de noi piete ale ideilor.

Cel mai bun exemplu e chestiunea mariajului gay. De-o parte, PSDNL, ca sa-si ascunda crimele economice, manipuleaza milioane de oameni carora nu le-a ramas decat traditia, pentru un referendum inutil. Romania oricum este obligata de CEDO sa recunoasca parteneriatele civile ale cuplurilor gay efectuate in alte tari. In plus, eventuala schimbare a Constitutiei nu ar impiedica adoptarea parteneriatului civil si in Romania, care deja este in stadiu avansat. De cealalta parte, insa, cetatenii cu constiinta universalista de tip nou, cei in sfarsit capabili si dispusi sa sparga status-quo-ul, ei bine tocmai ei se organizeaza in gasti si linseaza intelectual si moral cele 3 milioane de concetateni si pe oricine incearca sa-i apere cat de putin. Fie esti cu noua elita a capitalismului cunoasterii, fie esti un homofob din Evul Mediu. Pentru ca daca ai reusi sa iei macar o caramida mica din esafodajul epistemologic al noii elite, s-ar putea prabusi ditai pagodele gnoseologice. Ar ramane predicatorii stiintei in fundul gol.[1]

Cornel Wittgenstein spunea ca ne extindem cunoasterea prin acumularea de idei precum fibrele intr-un fir si ca forta firului nu sta intr-o fibra conducatoare, ci in impletirea multor fibre. Mi-am amintit de asta ieri, cand sotia mea mi-a spus ca tanara care face curat in casa unor prieteni  era profesoara de biologie in Rusia. Asta m-a facut sa ma gandesc ca situatia ei e una din fibrele de inteligibilitate din firul cunoasterii respectivilor prieteni. Am extins ideea lui Wittgenstein si am dedus ca femeile care ne fac curat, mamele fara studii care ne gatesc si ne invata sa ne legam sireturile, bunicii care ne cresc pe noi si pe copiii nostri, vanzatorii de la covrigaria de dimineata, vanzatoarea de la chioscul RATB, paznicul de la metrou, functionarii acri, mult-hulitii soferi de taxi, homelesii cunoasterii care ne ridica gunoiul din fata casei fara un cuvant si, nu in ultimul rand, profesoarele de biologie ale copiilor nostri si ai altora, toti sunt fibre gnoseologice si situatia lor intelectuala o face posibila pe a noastra. Cateodata poate mai mult decat ne dam seama. Intelegem lumea datorita tutror acestor fibre pe care le impletim zilnic in propria existenta-cunoastere.  Si fiecare fibra merita acelasi respect si recunoastere pe care le dorim arzator pentru propriul fir.

Azi dimineata o gramada de cunoscuti de-ai mei (altfel oameni de treaba) au lesinat pe fb la vestea noului presedinte american si cu ultima suflare au blestemat destinul care i-a nascut in acelasi timp cu votantii lui Trump. Sper sa reziste pana pe 11 decembrie.

 

[1] https://www.youtube.com/watch?v=fZodqaeRxsM

One thought on “Make Dor Mărunt great again!

  1. Inegalitatea devine o problema doar cand este vorba de dimensiune, de o MARE inegalitate. Atunci se pune problema din unghi moral. Altfel, in jocul economic inegalitatea trece drept scop aproape. Capitalismul economic promoveaza si fenomenul banului ca vehicul social, cu alte cuvinte comerciantul va fi in genere mai bine situat (mai aproape de centru) decat creatorul (ceea ce mi se pare absurd). Cred ca o mai buna situare in cadrul problemei e atacarea premiselor inegalitatii: ce sanse am eu sa imi realizez potentialul intr-o cultura ca a mea (, mica)? Problema a fost teoretizata si de interbelici (Cioran) si de multe alte voci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *