Vezi daca nu ti-a placut scoala acasa?

Vezi daca nu ti-a placut scoala acasa?

larry

Am fost intrebat ce cred despre homeschooling.

Observ in primul rand ca a trebuit sa importam in graba un cuvant care sa exprime corect ce vrem sa spunem. In limba romana nu exista. A intrat in ultimele zile expresia „scoala acasa“, dar sper sa nu stea mult.

Ieri am dat din intamplare peste proiectul acesta.  Pentru ca printre participanti este un bun prieten, Bogdan Taut, care a avut curajul sa vorbeasca public despre depresia lui, intr-o lume care ne obliga sa zavoram in noi problemele personale. Mie mi-a ramas intiparit in minte un inceput de explicatie pentru framantarile lui ulterioare: „terminasem facultatea si ma apucam sa lucrez[…] scoala a fost un sistem destul de limpede, era clar ce aveai de facut, daca nu faceai bine era clar ce nu faceai bine, ca n-ai luat nota care trebuie, cumva aveai un ghidaj. In timp ce in viata asta profesionala, poti sa faci, poti sa nu faci, se schimba reperele, cat castigi, daca castigi, daca te intereseaza sau nu te intereseaza…“

Am putea sa intelegem explicatia asta in sensul clasicei tranzitii spre viata matura. Termini scoala, unde inca esti sustinut atat de un sistem, in general public, cat si de parinti, apoi intri in viata de adult, unde rotitele ajutatoare de la bicicleta iti sunt luate, ramai singur sa-ti controlezi propriul echilibru. Asta e povestea oficiala. De cele mai multe ori insa nu e chiar asa, unii sunt nevoiti sa se mai ajute o vreme de rotite (mai stau in casa parintilor, mai iau un ajutor de la stat), altii cred ca sunt autonomi, dar de fapt folosesc din plin nu rotitele, ci ditai rotile ajutatoare: banii, relatiile si functiile parintilor, sau avantajele unui job la stat, eventual in parlament cu masina la scara, pe care o platesc toti ceilalti. Paradoxal, in multe situatii cei care par cei mai autonomi dintre noi, sunt de fapt integrati in retele sociale dintre cele mai complexe, unde se folosesc de o suma importanta de cunostinte si de resurse. Invers, cei care par cei mai dependenti si incapabili sa se „maturizeze“ sunt des oameni foarte singuri, fara relatii, fara o familie pe care sa se poata baza, fara resurse care sa le deschida portile lumii noastre financiare.

Romania are si particularitatea ca a trecut relativ recent de la o interpretare extrema a socialului la o alta la fel de extrema. De la o societate in care statul lega toti indivizii de maini si de picioare cu fire mai mult sau mai putin vizibile, pentru a-i indruma mai bine pe calea socialismului, la o societate in care toate aceste fire au fost brusc taiate, la gramada cu firele dintre oameni. Fiecare pe cont propriu si cu grija la vecinul care ravneste la capra lui.

Asa incat eu as interpreta ce spune Bogdan (poate ca el vede altfel lucrurile) ca o parasire a ultimei barci de salvare in societatea romaneasca: scoala. Buna, rea, e un loc unde inca ne mai simtim o comunitate, unde colaboram, ni se recunosc meritele si calitatile pentru ce sunt ele in sine, nu pentru cati bani pot aduce cuiva, unde ce facem are un sens clar pentru altii, deopotriva profesori sau colegi. Apoi vine saritura in oceanul de individualism al societatii romanesti contemporane. „Cat castigi, daca castigi, daca te intereseaza sau nu te intereseaza…“ sunt lucruri pe care le decizi singur, si ce rezulta din deciziile tale intereseaza pe prea putini. Poate pe cativa prieteni, daca ii ai, poate pe familie, daca sunteti in relatii bune, in rest, proiectul acumularii de vile si iahturi merge inainte. La fel si lipsa de orizont a celor care nu intra in acest proiect. Mai precis, majoritatea. Si nu ma refer in primul rand la bani, ci la sens. Multi proletari saraci viseaza tot la vile si iahturi, multi nu. La fel si cei din clasa medie. Unii vor mai mult, altii au un venit bunicel dar se plang ca se plictisesc. Toti au in comun o lipsa cronica de sens. Si cand zic toti, ma refer si la posesorii de vile si iahturi, le vedeti zilnic depresiile prost disimulate la televizor.

Am tot fost intrebat ce ma motiveaza sa intru in politica. Chiar ma intereseaza binele altora? Am stat si m-am gandit bine, inainte sa raspund: „Da, ma intereseaza bine altora, dar dintr-un motiv egoist. Vreau sa le fie bine celor din jurul meu, ca sa ma simt eu bine.“ Cu cat sunt mai multi oameni sanatosi si fericiti in jurul meu, cu atat sunt eu mai sanatos si mai fericit. Si contrariul. De-aia am si plecat din tara. Prea multi oameni nefericiti in jurul meu, si asta ma facuse si pe mine diform si nefericit.

Revenind la homeschooling, cred ca e un pas important spre sociopatie. Oricat de mult succes ar avea o persoana scolita acasa, opinia mea e ca ea intelege mai putin natura sociala a omului si nevoia de armonie cu ceilalti, cu toti cei pe care ii cunoaste sau nu, decat o persoana care a crescut intr-o comunitate scolara si a simtit direct chimia fundamentala dintre oameni, chimie care ii face sa devina ceea ce devin. Dificultatea mare e ca a doua categorie e foarte prost reprezentata in Romania. Sigur ca educatia romaneasca a ajuns intr-o situatie critica, de la gradinita la facultate, dar motivele au sursa in exact acelasi loc de unde se trage initiativa homeschooling-ului: optiunea alienarii voluntare, prost inteleasa ca autonomie, intr-o lume care ne tot someaza sa fim indivizi puternici si sa fim rivalii celorlalti, dar ne transforma de cele mai multe ori in indivizi ticsiti cu slabiciuni.

Apoi cine isi permite homeschooling? Parintii saraci, divortati, refugiati in alcool, resemnati in esec? Sau cei care lucreaza mult peste 40 de ore pe saptamana, pe un salariu mizer, care abia daca au timp sa se gandeasca la propriul destin? Evident, nu. Doar cei putini care au reusit sa intre in subtirea clasa de mijloc, care au reusit sa se educe, sa mearga la un teatru, sa locuiasca intr-un cartier bun, sa gaseasca un job platit decent, cu vacante platite, cu seri si weekend libere.

Copiii exceptionali care cresc in situatii dificile/imposibile, dar reusesc in viata sunt…exceptii si asa ar trebui sa fie. Din pacate in Romania ei sunt un model, sunt dati exemplu si menirea lor e sa-i inspire pe ceilalti. Pentru ca alta sansa nu exista pe piata. Si Dumnezeu stie cate traume a costat exceptionalitatea copiilor exceptionali. Imi amintesc de colegul meu de la filozofie, Marius, dintr-o familie extrem de saraca, dar care printr-o ambitie iesita din comun si o strategie individualista obstinata a reusit academic cel mai bine dintre noi. A ajuns sa studieze la cele mai bune universitati la Oxford, la Paris si la New York, scria articole, mergea prin lume la conferinte si pregatea 2 carti. Prin 2012 s-a sinucis, s-a aruncat de la fereastra. Era foarte singur, iubita il parasise la un moment dat. Ultima oara l-am intalnit in Bucuresti, ne invitase pe amandoi echipa lui Traian Basescu sa candidam pentru un post de consilier prezidential, o teapa auto-promotionala a marinarului pe banii nostri. Am iesit in carciuma cu fostii colegi. Am vorbit si am ras enorm. El a tacut tot timpul si doar ne-a privit cu un zambet in coltul gurii. Nu fusese niciodata unul din gasca.

Daca e sa ne mai salveze ceva sunt doar proiectele comunitare. Romanii nu sufera numai de saracie, ci si de lipsa acuta si cronica de recunoastere. Construiesti o bicicleta cu un prieten si asta s-ar putea sa-ti aduca mai mult decat toate eforturile de a castiga la loto sau de a deveni patron de multinationala.

Daca vrei sa-mi sustii candidatura din partea diasporei la parlamentare, poti afla aici cum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *