Voteaza pentru independenta padurilor

Voteaza pentru independenta padurilor

Plaja in Bolonia, provincia Cadiz

 

In Museo de Cadiz m-am apropiat de 2 angajati cu ordinea, imbracati in uniforma, sa-i intreb unde a disparut canalul reprezentat pe o harta veche. Cel cu burta cat o ghiulea de tun s-a apucat imediat sa-mi explice in detaliu si, din vorba in vorba, m-a dus in depozitele sub cheie ale muzeului sa-mi arate cantitati imense de obiecte si oseminte vechi de mii de ani, care asteapta un loc in realitatea muzeala supra-aglomerata a omului modern. Am stat cam 2 ore la povesti fascinante. Am aflat de la el despre cum a aparut Cadiz, cum era pe vremuri o insula viticola in mijlocul oceanului, cum dau gaditanii peste antichitati la cea mai mica sapatura in curte, despre originile coruptiei in societatea andaluza, sau despre disparitia industriilor, meseriilor si mestesugurilor intr-un oras care pe vremuri era un soi de capitala mondiala a tranzitului de bogatii si culturi. Puterea politica actuala a decis ca, daca are plaja si ocean, atunci Cadiz trebuie sa fie turistic si toti cetatenii trebuie sa studieze hostelerie ca sa serveasca in baruri si receptii de hotel. Odata cu disparitia vechilor meserii, a disparut asadar o inestimabila bogatie culturala si sociala. Astazi, gaditanii importa in loc sa fabrice si se roaga sa fie sezonul bun ca sa le aduca turistii salariile.
Dar eu vroiam sa scriu despre lemn. Si despre paduri. Iar povestea orasului Cadiz se intalneste in mai multe momente cu povestea padurilor lumii. In 1587, 1 an inainte de expeditia Invincibilei Armada impotriva Angliei, regina Elisabeta I decide sa-l trimita pe Francis Drake sa atace preventiv Cadiz, unde se construiau de cativa ani deja vasele Armadei. Drake si oamenii lui reusesc sa distruga sau sa captureze 100 de nave spaniole, ceea ce reprezinta o pierdere foarte mare pentru Spania si asta le intarzie atacul cu 1 an.
Pomenesc insa evenimente descrise in orice manual de istorie. In “A forest journey: the story of wood and civilization” John Perlin spune istoria din alt unghi. Ceea ce nu am citit in manualele de istorie e ca expeditia lui Drake a contribuit la o problema deja vitala pentru imperiul spaniol: defrisarea. Toate acele sute de vase de razboi sau de marfuri, care facusera din Spania prima forta militara si economica a lumii, au insemnat un dezastru ecologic pentru tara. Paduri intregi au fost defrisate si in locul lor au ramas zone desertice. E povestea atator alte imperii si glorii trecute, a caror decadere, cauzata de epuizarea resurselor forestiere, o descrie Perlin cu multe si fascinante detalii in cartea sa.
La fel s-a intamplat cu fenicienii. Acestia au dominat Orientul Mijlociu si au adus glorie Levantului. Au fost printre primii si cei mai importanti comercianti maritimi si au transformat zona mediterana intr-una prospera. Colonizau in general in mod pasnic, caci ii interesa sa colaboreze cu populatiile locale si sa isi extinda zona de comert. Ei au cladit primele mari orase-porturi si unul din ele a fost Cadiz (sau Gadir). Mostenirea lor este una fundamentala pentru civilizatiile ulterioare, de la greci la arabi, si de la romani la turci si spanioli. Ei bine, toate astea au fost posibile datorita padurilor. Azi este greu de imaginat, dar Orientul Mijlociu a fost o regiune cu paduri intinse. Primul care le-a exploatat a fost Ghilgames, fara ele n-am mai fi auzit de epopeea lui. Apoi, cei care le-au defrisat masiv ca sa-si construiasca vasele comerciale au fost fenicienii. Cedrul era in special exploatat si el a constituit cea mai importanta resursa pentru imperiile care si-au disputat suprematia in regiune de-a lungul mileniilor. Poate alta ar fi fost astazi situatia in Siria, daca ar mai fi existat inca paduri in loc de imensele zone desertice in care in ultimul timp agricultura si, deci, supravietuirea n-au mai fost posibile. Exista teorii care spun ca desertificarea extrema a stat la originea exodului micilor agricultori spre Alep si Damasc, si drept urmare situatia sociala deja sensibila a explodat si a dus la razboiul civil interminabil.
In Romania situatia e din cele mai umilitoare. Padurile romanesti, printre cele mai importante si mai bogate ecosisteme din Europa, au fost si sunt decimate de cand ne-am trezit in libertate, dar ce e rusinos e ca lemnul propriilor paduri nu ne aduce nici glorie, nici prosperitate, cum a adus fenicienilor sau spaniolilor. El imbogateste pe unii a caror nationalitate conteaza prea putin si umfla conturile catorva corupti locali care organizeaza de atata timp acest ecocid. Ca orice act de coruptie din Romania, el este denuntat si rasdenuntat de ani de zile, fara ca asta sa impiedice sau macar sa incetineasca ecocidul. Dupa 1990, in 20 de ani au fost defrisate cam 20% din padurile Romaniei!

 

 

Suntem 23 de milioane de romani (cu tot cu diaspora) si ne uitam neputinciosi cum o mana de oameni ne distrug cea mai importanta bogatie, cea care reguleaza mersul istoriei, marirea si decaderea societatilor: padurile. Cei interesati pot afla si efectele, desi ele nu sunt inca atat de imediate precum invazia teroristilor, ca sa emotioneze indeajuns opinia publica. Eu, spre exemplu, imi amintesc cum, pe vremea cand faceam scoala de ghizi montani la BTT in 1991-92, ursii nu ieseau decat in mod exceptional in calea oamenilor. In ultimii ani insa, habitatul lor a fost destabilizat de defrisari si din ce in ce mai multi calatori sunt atacati de ursi in cautare de hrana si agresivi din cauza oamenilor din ce in ce mai invazivi. Consecinta a fost ca ciobanii si-au inmultit cainii, iar acestia au devenit mult mai agresivi si periculosi, din cauza numarului lor mare si din cauza imposibilitatii de a fi corect supravegheati. Cititi forumurile montane de pe internet, veti vedea cati oameni cu experienta considera situatia foarte grava si cati decid sa nu mai faca trasee montane.
Si asta e doar un efect al ecocidului. Mai sunt, evident, si altele. Alunecari de teren, schimbarea climei, disparitia speciilor, lipsa materialelor de constructii pentru localnici samd. Din pacate, in Romania se obisnuieste sa se traga semnale de alarma o vreme, dupa care se trece direct la prohod, cand mortul e deja in casa. Eu stiu insa ca a existat o exceptie: protestele masive, si in tara si in diaspora, impotriva otravirii Rosiei Montana. Sper ca oamenii sa se mobilizeze si impotriva ecocidului forestier si sa o faca rapid. Dar nu scriu acest text ca sa indemn la iesit in strada. Asta nu poate fi o solutie pe termen lung. Cetatenii au lucruri mai bune de facut decat sa demonstreze masiv si periodic impotriva abuzurilor unei minoritati. Asa nu poate functiona o societate, cu abuzuri pe banda, pe care nici macar justitia si inchisoarea nu le pot opri. Si nu putem miza pe forta strazii de fiecare data cand statul de drept sau mediul inconjurator sunt abuzate. Protestele sunt evenimente exceptionale, nu institutii care sa reguleze o societate. Putem functiona doar daca reprezentantii chiar reprezinta interesele comunitatii, daca reusim sa ne alegem reprezentanti care nu ne mai fura din buget si nu mai vand padurile pe 2 bani unor obscuri “investitori”.
Nu stiu cum sa fac sa nu sune propagandistic si gol, dar: ia sa nu mai dam nici un vot eternelor gasti de infractori. Candidatii independenti sunt putini, dar putem face efortul sa-i descoperim si sa le acordam incredere, desi n-au “experienta politica” a FSN-istilor cu 7 vieti. Cu cat mai multi independenti fara trecut in sistem, cu atat mai multe sanse sa cream brese in masina de coruptie care ne distruge inexorabil mica noastra civilizatie mioritica.

 

Daca vrei sa-mi sustii candidatura din partea diasporei la parlamentare, poti afla aici cum.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *